Timp de mai bine de o lună, din 18 noiembrie și până la finalul anului, Piața Unirii va fi tărâmul lui Moș Crăciun, cu personaje de poveste, căsuțe cu bunătățuri, carusel, luminițe, colinde și, bineînțeles, tradiționalul brad împodobit.
Salvatorii clujeni au anunțat, în dimineața de 11 noiembrie, că în jurul orei 6 au fost alertați pentru a interveni la un accident rutier produs pe strada Traian Vuia din municipiul Cluj-Napoca.
Polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, trei tineri cu vârste cuprinse între 17 și 23 de ani, din municipiul Cluj-Napoca și comuna Florești, cercetați pentru furt în formă continuată.
Orașul Mihaelei este o comunitate care "își gândește împreună viitorul, nu doar ziua de mâine", iar recent a publicat o opinie despre parcurile mult prea mult aşteptate să iasă la liman cu renovările/modernizările din Cluj-Napoca.
Primarul Clujului, Emil Boc, a mers pe șantierul obiectivului de investiții „Pod peste râul Someșul Mic situat pe strada Porțelanului în municipiul Cluj-Napoca” pentru a verifica stadiul lucrărilor.
Un loc de joacă din cartierul Mănăștur aflat în proces de amenajare de ceva vreme de către municipalitate a fost lăsat fără nicio bancă. Bunicii și pensionarii le doresc celor care au luat pe sus băncile din zonă cât mai mulţi nepoţi pe care să îi supravegheze la joacă din poziţia de drepţi.
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate la alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
Un pasager care călătorea în trenul internaţional care circulă pe ruta Budapesta - Bucureşti a fost prins de poliţişti având asupra sa trei punguțe cu canabis.
Doi antreprenori clujeni şi-au propus la începutul anului 2022 să pornească un business împreună, iar şase luni mai târziu, în luna iulie, aveau deja primii clienţi în service-ul auro deschis în Cluj-Napoca şi care arată ca o farmacie, scrie zf.ro.