Consiliul Județean Cluj va dezbate în ședința ordinară de marți, 21 decembrie 2021, un proiect de hotărâre care prevede aprobarea încheierii unui acord de colaborare pentru realizarea proiectului ”Drum Expres Cluj – Dej – Bistrița”.
Traficul pe podul peste râul Arieș din Turda s-a redeschis, luni noaptea, 13 decembrie, cu o lună mai devreme față de termenul contractual prevăzut.
Comisia tehnico-economică a CNAIR a avizat întreg studiul de fezabilitate pentru DX A3 Tureni, ce face legătura între autostrada A3 (zona Turda) și DN1 (Tureni).
Șoferii vor putea circula din nou pe podul peste râul Arieș din Turda, începând de luni, 13 decembrie 2021.
CNAIR deschide astăzi mini-lotul de autostradă dintre Târgu Mureş şi Ungheni, parte din Autostrada Transilvania.
Ultimele segmente din Autostrada A10 Sebeș-Turda urmează să fie deschise circulației în luna decembrie 2021, a anunţat CNAIR. Autostrada Sebeş – Turda (A10) are o lungime de circa 70 km.
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastruturii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, afirmă că traficul pe tronsonul Târgu Mureş-Ungheni al autostrăzii A3 ar putea fi deschis până la sfârşitul acestui an.
Sunt probleme pentru constructorul Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, lotul 1. Este vorba despre o factură de penalități de la CNAIR și o cerere de intrare în insolvență formulată de un creditor.
Conducerea CNAIR anunță că în câteva săptămâni va fi deschis traficul pe întreaga autostradă dintre Sebeș și Turda, iar clujenii vor putea ajunge la Sibiu în mai puțin de două ore.