Consiliul Județean Cluj a încheiat primele trei contracte de execuție a lucrărilor cuprinse în Programul de lucrări de întreținere curentă și periodică a unor drumuri județene din Județul Cluj pentru anul 2025.
Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere care au drept scop asigurarea unei mai bune vizibilități în trafic și, astfel, creșterea siguranței circulației rutiere pe drumurile județene.
Consiliul Județean Cluj a aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea programelor de lucrări de modernizare și reabilitare, respectiv de întreținere curentă și periodică a drumurilor județene aflate în administrare, în
Profitând de condițiile meteorologice favorabile desfășurării anumitor tipuri de lucrări, Consiliul Județean Cluj derulează lucrări de întreținere pe mai multe drumuri județene.
Restricții de tonaj pe două drumuri județene clujene. Acestea au drept scop protejarea stării drumurilor și asigurarea unui plus de siguranță.
Consiliul Județean Cluj a aprobat Planul operativ de acțiune în timpul iernii pe drumurile județene, valabil începând din data de 15 octombrie a.c. și până în data de 30 aprilie 2025.
Consiliul Județean Cluj a scos la licitație contractul de achiziție a mai multor echipamente destinate creșterii siguranței rutiere pe drumurile județene.
Consiliul Județean Cluj a avizat, la cererea Fundației Comunitare Cluj, desfășurarea unei competiții cicliste pe un traseu suprapus pe două sectoare de drumuri județene, respectiv pe DJ 161 și 109D.
15 milioane de lei, bani alocați suplimentar de Consiliul Județean Cluj pentru lucrările de întreținere a drumurilor județene.