Președintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, a confirmat faptul că angajaţii din învăţământ au respins ultima propunere a Executivului pentru încheierea grevei generale.
Greva generală din învățământ continuă după ce liderii de sindicat care au ieșit, marți, de la discuțiile purtate la Guvern cu premierul Nicolae Ciucă, spun că nu s-a schimbat nimic.
Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului, susține că guvernanții au pregătit ordonanţa de urgenţă care va asigura majorarea veniturilor personalului din sistemul educaţional.
Greva generală, demarată luni în școli, va continua și marți. Sindicatele din Învățământ nu au primit vreo invitație pentru o eventuală discuție cu reprezentanții Guvernului.
Luni este prima zi de grevă generală în sistemul de educaţie din România. Sindicaliștii spun că greva generală din învățământ va continua până când vor primi din partea Guvernului „o soluţie credibilă” asupra revendicărilor salariale.
Rectorul UBB a transmis care este poziţia universităţii clujene în ce priveşte greva din educaţie şi face precizarea că salariile personalului nedidactic/administrativ de la UBB au fost crescute recent din fonduri proprii.
O elevă de 14 ani din județul Cluj s-a înecat miercuri cu un jeleu la școală, iar acum se află internată la Terapie Intensivă, în stare critică, în comă profundă. Manevra Heimlich efectuată corect poate face diferența dintre viață și moarte în caz de sufocare cu alimente.
Mama a unui elev de clasa a V-a a descoperit imaginile în telefonul băiatului său şi a cerut explicaţii conducerii şcolii. Directoarea unităţii de învăţământ susţine că “a fost o joacă”, dar că totuşi a anunţat şi poliţia.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează joi, 6 aprilie, târgul ofertelor educaționale.