O ambulanţă este aşteptată de circa o oră şi jumătate pe strada Brâncuşi, din cartierul Gheorgheni, pentru un tânăr de 25 de ani care acuză dureri abdominale puternice. Reprezentanţii Serviciului de Ambulanță Cluj spun că au avut alte cazuri medicale "cod roşu" în acest interval, fiind ocupate toate ambulanţele.
Parkinguri pe structură metalică ar putea fi amenajate în cartierele din oraş în locul garajelor de pe domeniul public.
Fostul director al fabricii Clujana a fost găsit mort în această după-masă, într-o maşină pe strada Alverna.
Consilierii judeţeni s-au pus de acord şi au votat proiectul Iulius Group, ce vizează construirea celor două noi clădiri de birouri în prelungirea complexului comercial.
"Parcul Între Lacuri" este o propunere înaintată de grupul de inițiativă "SOS Lacurile Gheorgheni" şi presupune înfiinţarea celui mai mare spaţiu public din Cluj, un parc întins pe o suprafaţă de 66 de hectare, de 6 ori mai mare decât Parcul Central din Cluj.
În perioada 30-31 iulie va avea loc "Twenty 20 International Cricket Roadshow” la Cluj, manifestare în cadrul căreia trei antrenori de cricket recunoscuţi internaţional vor oferi cursuri gratuite de coaching pentru un număr de până la 40 de persoane, cu vârsta minimă de 15 ani.
240 de camioane cu arbori şi sol vegetal au ajuns la Cluj din Italia, iar încărcătura va fi utilizată la amenajarea spaţiul verde din vecinătatea Lacului de Vest, din zona mall-ului din Gheorgheni.
Cumpărătorii din acest segment al pieţei rezidenţiale caută locuinţe de aproximativ 150 mp,cu grădini şi cu atenţie la compartimentări şi finisaje. Preţurile trec cu mult de 100.000 de euro.
Un tânăr de 24 de ani din Cluj-Napoca a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru tâlhărie. Conform poliţiştilor, bărbatul a acostat o tânără pe o stradă din cartierul Gheorgheni şi i-a smuls lănţişorul de la gât.
Recomandări: