Consiliul Județean Cluj a aprobat indicatorii tehnico-economici ai unei noi investiții ce vizează imobilul în care funcționează Clinica de Neurologie Pediatrică, situat pe str. Victor Babeș nr. 43.
ANSVSA anunţă că va investi peste 5 milioane de euro în echipamente prin care va creşte capacitatea analitică privind determinarea reziduurilor de pesticide din fructe şi legume.
O importantă companie suedeză investeşte 45 milioane de euro într-o fabrică din Câmpia Turzii.
Consiliul Județean Cluj a încheiat o nouă etapă în procesul de redare a farmecului și strălucirii de odinioară a celui mai reprezentativ palat baroc din Transilvania, Palatul Bánffy, clădire emblematică ce găzduiește Muzeul de
Consiliul Județean Cluj a demarat procedura de achiziționare a unui nou sistem de videoconferință și vot electronic, necesar bunei desfășurări a ședințelor forului legislativ județean în contextul pandemic actual.
Formația din Gruia e gata să investească o sumă importantă de bani într-un proiect propus de noul președinte, Cristi Balaj.
Este vorba de Școala profesională Specială Samus, iar investiția a fost de 6,5 miloane lei.
Skatepark-ul Rozelor a fost modernizat și urmează să devină un reper important pe harta competițiilor naționale și internaționale de sporturi extreme.
Ordinul de începere a lucrărilor de extindere a alimentării cu apă în de 20 de localități aparținătoare comunelor Așchileu, Bonțida, Chinteni, Cojocna, Ceanu Mare, Iclod și Vultureni a fost semnat, vineri, 20 august.