Formația din Gruia l-a numit pe fostul campion cu Astra, în urma deciziei lui Edi Iordănescu de a nu își mai prelungi contractul scadent la finalul sezonului.
Noul antrenor al campioanei a fost confirmat de clubul clujean, care i-a urat succes tehicianului alături de “feroviari”.
Un club din play-off-ul primei ligi a anunțat transferul unui fotbalist al echipei din Gruia.
Antrenorul care a cucerit cel de-al șaptelea titlu din istoria formației clujene a transmis un mesaj la plecarea din Gruia.
Conducerea formației din Gruia a ales tehnicianul care îi va conduce pe “feroviari” din stagiunea următoare, iar obiectivele noului antrenor vor fi un nou titlu și calificarea în grupele Ligii Campionilor.
Formația din Gruia monitorizează situația unui fotbalist din lotul echipei recent retrogradate din prima ligă.
Deși a evoluat în 49 de partide în sezonul recent încheiat, unul dintre “feroviari” susține că nu resimte oboseala din ultimul an.
Campioana își dorește să prelungească înțelegerea unuia dintre cei mai importanți jucătorii din ultimele sezoane.
Fundașul campioanei CFR Cluj a părăsit cantonamentul naționalei României și a fost înlocuit cu Iulian Cristea, stopperul celor de la FCSB.
Recomandări: