Deputatul independent Mircia Giurgiu solicită demiterea Ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, precum şi a preşedintelui CNAS, Lucian Nicolae Duţă, în contextul lipsei citostaticelor şi a morfinei pentru bolnavii de cancer din România.
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a anunţat, astăzi, că până la mijlocul lui decembrie va fi întocmită "lista negativă" care cuprinde anumite medicamente şi investigaţii ce nu vor mai fi plătite de către stat.
Pacienţii care agresează verbal sau fizic medici, asistenţi medicali sau şoferi de ambulanţe vor fi sancţionaţi cu amenzi sau cu pedeapsa cu închisoare pentru o perioadă pornind de la 6 luni şi până la 12 ani, în funcţie de gravitatea faptei, a decis, miercuri, Guvernul printr-un proiect de lege.
Consiliul Operativ al UDMR Bihor l-a propus oficial în funcţia de ministru al Sănătăţii pe medicul Ritli Ladislau, care este directorul medical al Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea
Mnistrul Sănătăţii, Cseke Attila, a demisionat din funcţie pentru că nu ar fi fost consultat în alocarea sumelor din rectificarea bugetară.
Institutul Inimii din Cluj-Napoca se află în cel mai mare impas de la înfiinţarea sa, de către regretatul profesor Nicolae Stăncioiu, crede senatorul PSD Alexandru Cordoş într-o interpelare adresată ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, pe această temă. Institutul Inimii este subfinanţat cronic şi riscă să îşi închidă porţile, după cum spune conducerea acestuia.
Recomandări: