Un copil de 9 ani a fost găsit mort, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o locuinţă din Cluj-Napoca, pe corpul acestuia fiind găsite urme de violenţă.
Epidemia de Ebola a provocat moartea a 1.229 de persoane, a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), precizând că a fost înregistrat decesul altor 84 de persoane în trei zile, în pofida mobilizării internaţionale.
Ioana Păunescu, fiica cea mare a poetului Adrian Păunescu, s-a stins din viaţă la 44 de ani, din cauza unei maladii grave cu care a fost diagnosticată la începutul acestui an.
Fostul campion mondial la categoria grea, Joe Frazie, a murit de cancer la ficat.
Un bărbat din Dej a bătut o bătrână, care în urma leziunilor suferite a murit.
Regizorul Liviu Ciulei a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 88 de ani, în Germania, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Uniunii Teatrale din România (UNITER).