Două femei cu tumori faciale gigant, considerate de specialişti cazuri disperate, vor fi operate la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj-Napoca. Medicii spun că astfel de intervenţii chirurgicale nu au mai fost realizate până acum în lume, din cauza gradului mare de complexitate a operaţiei.
Mircea Irimie, deputat de Turda, a confirmat pentru Realitatea TV Cluj că de astăzi este membru al grupului parlamentar al Partidului Conservator.
Hoţii de containere au fost arestaţi preventiv. Magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca i-au trimis 20 de zile după gratii pentru furt pe cei doi tineri prinşi în flagrant în timp ce furau un container metalic de pe o stradă din Cluj.
Acţiune spectaculoasă a pompierilor clujeni, care au salvat astăzi o bătrână blocată în casă. Femeia venise din Italia în vizită la un nepot, iar seara trecută acesta a plecat la muncă fără a-i lăsa cheia de la locuinţă.
Piaţa Mihai Viteazul va fi reabilitată cu sprijinul arhitecţilor clujeni. Primăria Cluj-Napoca a semnat un parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România. Potrivit documentului specialiştii se vor ocupa de organizarea concursului de soluţii pentru reamenajarea spaţiului public.
Beneficiarii fondurilor europene pentru resurse umane din Regiunea de Nord Vest s-au săturat să tragă semnale de alarmă care să fie ignorate de guvernul de la Bucureşti. Ei au conceput un raport fără precedent în care au dezvăluit punctele slabe ale sistemului pentru a se evita noi blocaje a fondurilor de la Bruxelles. Documente similare au fost concepute în toate regiunile ţării.
O familie din cartierul Zorilor riscă să rămână blocată în casă şi asta pentru că vecinii lor, vor să desfiinţeze un drum de servitute, singura cale de acces spre locuinţă. Asociaţia maghiară a Handicapaţilor Motor este cea care deţine terenul şi a construit un azil de bătrâni. Asociaţia a declanşat deja o acţiune în instanţă.
Unul dintre cele mai căutate medicamente româneşti pentru maladia Parkinson revine pe piaţă după o pauză de câteva luni. Fabrica de medicamente Terapia a anunţat astăzi că 90.000 de cutii au fost livrate deja către farmacii.
Părinţii clujeni care au amânat înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în 2012, trebuie să facă acest lucru începând de luna viitoare. Mulţi au sperat că aşa numita clasă zero va fi eliminată dar Ministerul Educaţiei a păstrat-o şi pentru acest an, iar copiii nu pot intra în clasa intai fara sa treaca prin clasa pregatitoare. În judeţul Cluj, în această situaţie sunt, potrivit estimărilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, şcolar, circa 500 de copii.