Judecătoarea ICCJ Maria David a fost condamnată, de instanţa supremă la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de trafic de influenţă, după ce ar fi primit de la un om de afaceri peste 200.000 de euro pentru a interveni la colegi magistraţi.
Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de 67 de persoane acuzate de fraude la referendum, printre care 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii din Teleorman, Vrancea şi Gorj şi 18 observatori din partea unor ONG-uri, membri de partid, care l-au ajutat pe Liviu Dragnea.
Partida din optimile de finală ale Cupei României dintre CFR Cluj şi FC Botoşani se va disputa miercuri, 31 octombrie, la ora 18.45, pe stadionul din Gruia.
Plenul Camerei Deputaţilor a respins, azi, moţiunea simplă iniţiată de PDL pe tema agriculturii, intitulată "Dăunătorii USL distrug agricultura", cu 148 de voturi "împotrivă", 73 de voturi "pentru" şi 18 abţineri.
Guvernul lucrează împreună cu primăriile la mai multe variante prin care eliminarea subvenţiilor la energia termică să fie efectuată treptat şi cu ajutorul statului, considerându-se că ridicarea acestei subvenţii pentru populaţie a reprezentat o măsură luată mult prea brutal, afirmă premierul Ponta.
Persoane necunoscute au aruncat cu pietre, sticle şi gunoaie în biserica românească ortodoxă Sfântul Gheorghe din Ierusalim, un nou act de vandalism care vizează lăcaşuri de cult creştine din Israel, a afirmat ieri poliţia israeliană.
Plenul Camerei Deputaţilor dezbate moţiunea simplă iniţiată de PDL pe tema Agriculturii, intitulată "Dăunătorii USL distrug agricultura", în care se solicită demisia ministrului de resort, Daniel Constantin.
Cea mai scăzută temperatură din această toamnă, în judeţul Covasna, de minus 2,7 grade Celsius, s-a înregistrat, azi dimineaţă.
În 1940, s-a născut John Winston (Ono) Lennon, solistul şi liderul trupei Beatles, muzician şi compozitor englez, autor al unor piese ca "Imagine", "Strawberry fields forever". După destrămarea trupei care i-a adus consacrarea, Lennon a urmat o carieră muzicală individuală.(d. 8 decembrie 1980)