O campanie de încurajare a publicului larg pentru ajutorarea reconstrucţiei de case pentru peste 400 de familii sinistrate dar şi distribuţia de materiale de construcţii pentru alte 3.200 de familii va fi desfăşurată din această lună până în septembrie de fundaţia Habitat pentru Umanitate România, cu sediul la Cluj.
Un număr de 70 de tineri au beneficiat de îndrumare vocaţională, alţi 24 au fost ajutaţi să depăşească situaţii foarte dificle din punct de vedere financiar, 21 de fete au fost găzduite timp de 2 ani în cadrul cadrul unui “Centru de abilităţi pentru viaţă”, iar 11 tineri au fost plasaţi în familii gazdă, în cadrul Proiectului “Tineri în tranziţie”, derulat de 10 ani de World Vision România la Cluj-Napoca. Proiectul este adresat tinerilor care provin din centre de plasament.
O echipă formată din medici români şi italieni a realizat astăzi în premieră mondială o operaţie care a fost transmisă în direct cu ajutorul unui sistem 3D la Spitalul Municipal Clujana.
Mircea Jorj nu se mai întoarce în funcţia de subprefect, chiar dacă va ataca decizia instanţei, prin care a fost înlocuit din funcţie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cămătarul Radu Mureşan din Dej a fost condamnat astăzi de judecătoria Cluj-Napoca la trei ani de închisoare, cu suspendarea executăriii pedepsei, pe o perioadă de încercare de şase ani.
Numirea fostului decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Cluj ca membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune nu îl pune pe acesta într-o stare de incompatibilitate, susţine premierul Emil Boc.
Turneul internaţional de tenis de câmp “Vodafone-Winners”, primul de o asemenea anvergură organizat în Cluj-Napoca în acest an, începe mâine la baza sportivă Winners Tennis Club din Parcul Rozelor.
Tinerii antreprenori se pot înscrie în etapa a II-a a Programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare, derulat la Cluj de Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici, Mijlocii şi Cooperaţie.