Fără să-l fi cunoscut vreodată personal și chiar fără să-l fi văzut vreodată, îl consider pe primarul orașului Turda cel mai bun prieten, pentru că a reușit să atragă investiția industrială a anului în România, și asta într-un domeniu în care nu s-a mai investit la o astfel de scală, în greenfield, de peste 10 ani.
Sub pretextul apărării drepturilor omului în pandemie, un grup de golani care scot limba la ideea de cultură și educație, (Goebbels scotea pistolul, dar huliganii politici din fruntea unui partid ce se autointituleaza "patriotic" n-au tupeul să-și recunoască neofascismul și neolegionarismul) testează capacitatea statului de a ieși din blegire, de a se trezi în ultimul ceas.
Într-un comentariu despre măsurile de protejare a consumatorilor economici afectaţi de scumpirea energiei ministrul Dan Vâlceanu, a declarat “Unde ne vom opri? Întotdeauna va mai fi cineva pe care ai uitat să-l ajuţi!”
CEO-ul Terapia Cluj, Dragoș Damian, spune că Ștefan Vuza ar merita titlul „Personaliltatea anului 2021 în economie”.
După ce deputatul Emanuel Ungureanu a făcut insinuări despre teza de doctorat al edilului Emil Boc, un membru al comisiei, la acea vreme, face dezvăluiri din „culisele” examenului.
Taxa de solidaritate, “premiul” pe care îl primești când investești în fabrici în România, aduci tehnologie, creezi locuri de muncă, ești contribuabil onest și atingi o cifră de afaceri de 500 milioane lei.
“Chezășia esențială a situației internaționale a unui stat e sănătoasa lui stare internă” (I.C.Brătianu)
Odinioară, în perioada formării statelor unitare moderne, simbolurile naționale stârneau entuziasmul oamenilor, erau afișate peste tot, erau popularizate și prețuite în interior, mai ales că unii din afară le contestau.
Domnule Președinte Kelemen Hunor, înainte de a introduce “taxa de solidaritate”, să luptăm împotriva muncii la negru, a evaziunii fiscale și a celor care fac miliarde în România fără să plătească un leu taxe &i