Pentru Alin Tișe ar putea fi cel de-al patrulea mandat ca președinte al forului administrativ județean clujean.
Potrivit ultimelor sondaje politice, PNL și AUR se luptă pentru locul al doilea în intenția de vot a românilor. PSD s-a desprins ușor în lider, iar USR și UDMR completează topul primelor 5 partide din România.
Consilierii județeni ai Clujului au aprobat, marți, un proiect de hotărâre care vizează aprobarea Structurii organizatorice, a Organigramei, a Statului de funcţii şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.
Investiția Consiliului Județean Cluj de modernizare a drumului județean DJ 107M a ajuns la stadiul fizic de 80%.
Spitalul Pediatric Monobloc și Centrul de Transplant Multiorgan nu au reușit să prindă finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit autorităților clujene, asta nu înseamnă că nu se vor mai face și se caută deja noi forme de finanțare pentru a putea da drumul lucrărilor.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a descins la Cluj-Napoca pentru a identifica împreună cu primarul Emil Boc şi cu Daniel Buda, membru al Parlamentului European, modalitățile concrete în care poate sprijini instituțiile și proiectele culturale ale Clujului ca parte a strategiei de dezvoltare locală.
Aproximativ 150 de iubitori ai muntelui au răspuns invitației Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și au participat la tura de inaugurare a noului traseu montan Rusești – Dâlboacă – Colții Șoimului – Rusești.
Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 107T Mărișel, mai exact pe sectorul de drum situat pe raza Lotului 1.
Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului general propriu al Judeţului Cluj pe anul 2023 va fi supus dezbaterii și votului consilierilor județeni, în ședința ordinară de marți, 31 octombrie.