Consiliul Județean Cluj a stabilit ca Hotelul „Univers T” să găzduiască pentru izolare sau carantină cetățeni români repatriați din Italia.
Consiliul Județean Cluj a luat la ultima ședință o serie de decizii care au ca obiect delegarea gestiunii serviciului de operaționalizare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Cluj.
În cursul dimineţii de luni, 23 martie 2020, la Cluj nu există drumuri judeţene pe care traficul rutier să fie blocat, circulaţia desfășurându-se, pe mai multe sectoare de drum, în condiţii specifice sezonului rece.
PRO România Cluj solicită CJ să asigure necesarul de echipament de protecție pentru personalul din jandarmerie, Poliție și SMURD care acționează pe raza județului în vederea reducerii riscului contaminării populației cu COVID-19.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, va interveni în direct, în emisiunea ZIUA LIVE, unde va anunţa măsurile luate în contextul decretării stării de urgență şi a pendemiei cu coronavirus.
A fost semnat primul contract de lucrări din cadrul proiectului european în valoare de peste 355 de milioane de euro ce vizează dezvoltarea rețelei de apă din județele Cluj și Sălaj.
Consiliul Județean Cluj a participat în perioada 11-12 februarie 2020 la Târgul Internațional de Turism IMTM de la Tel Aviv, cea mai importantă manifestare turistică din zona bazinului Mediteranei de Est.
Lucrările de extindere și etajare a uneia dintre clădirile Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” avansează în ritm alert, stadiul fizic al acestora fiind de 65%.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, prezent la emisiunea ZIUA LIVE, a făcut o trecere în revistă a drumurilor judeţene a căror lucrări de întreţinere sunt prevăzute în bugetul pe anul acesta.
Recomandări: