Ministerul Energiei anunță un ajutor pentru montarea repartitoarelor de căldură. De acest sprijin vor beneficia mai multe familii vulnerabile.
Consiliul IMM-urilor din România cere Guvernului creşterea pragului pentru acordarea facilităţilor la 4.400 lei brut/lună, iar organizația motivează cu faptul că, în situația actuală, mulți angajați ar pierde, de fapt din venituri odată cu mărirea salariului minim.
Ordonanța de urgență privind modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003 a fost aprobată, vineri, în ședința Guvernului.
Curând, românii vor putea vedea prețurile pentru alimentele de bază cu tarife plafonate, prin intermediul unei aplicații simplificate.
Indemnizaţia de concediu medical va fi plătită de toţi cei care suferă de "boli obişnuite", restul "vor fi scutiţi de la plată începând cu data de 1 aprilie, deci retroactiv", a anunțat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Ministrul Finanțelor Marcel Boloș a anunțat noi reglementări cu privire la sancțiunile legate de programul e-Factura.
Potrivit unui OUG, tichetul „Rabla Plus” ar urma să scadă din 2024, de la o valoare de aproape 11.000 euro, la puțin peste 2.000, iar constructorii auto din România se declară „șocați” de această decizie.
Potrivit unei Ordonante de Urgență pregătită de Guvern, valoarea tichetului Rabla Plus pentru anul viitor ar urma să scadă semnificativ, iar noua subvenție să pară mai mult una simbolică față de cea actuală.
Ministerul Finanțelor a publicat în dezbatere un proiect de ordonanță care stabilește că profesorii vor primi o majorare salarială de numai 8% de la 1 ianuarie 2024, față de 13%, cât s-a promis anterior.
Recomandări: