Polițiștii clujeni apelează la ajutorul cetățenilor pentru a găsi o femeie în vârstă de 83 de ani din satul Unguraş, judeţul Cluj, care a plecat voluntar de la domiciliu în seara de luni 11, iulie, a.c. și nu a mai revenit.
Polițiștii clujeni apelează la ajutorul cetățenilor pentru a găsi o minoră de 15 ani care a plecat voluntar duminică 10 iulie dintr-un centru din municipiul Cluj-Napoca și nu a mai revenit până luni seara.
Polițiștii clujeni au reținut, vineri, un bărbat care conducea, sub influenţa alcoolului și fără permis, un autoturism neînmatriculat.
Un tânăr din Apahida a fost reţinut şi este cercetat penal după ce a intrat în curtea unui consătean de unde a furat o drujbă și mai multe unelte.
Polițiștii efectuează cercetări după ce mai multe fragmente osoase umane, precum și articole vestimentare au fost găsite în zona Dealul Borhanciului.
Poliția Română face angajări din sursă externă. Sunt disponibile peste 2.200 de posturi, dintre care câteva zeci la Cluj.
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a scos 54 de posturi la concurs, cu recrutare prin încadrare directă din sursă externă.
Jandarmii clujeni vor fi prezenți la evenimentele culturale și sportive anunțate pentru weekend, dar și în zona stațiunilor montane și pe traseele turistice adiacente, pentru ca aceste zile să fie petrecute în condiții de siguranță.
Polițiștii clujeni au acționat, marți seara, în Cluj-Napoca, pentru creșterea gradului de siguranță în trafic și prevenirea accidentelor rutiere.