Vladimir Putin a semnat marţi o versiune actualizată a doctrinei nucleare a Kremlinului, care lărgeşte posibilitatea Moscovei de a apela la arsenalul său atomic.
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, a primit marți, 12 noiembrie a.c., vizita Excelenței Sale, doamna Anna Hällerman, noul Ambasador al Suediei la București.
Un adolescent a fost împuşcat într-o tentativă de omor petrecută într-o şcoală din Stockholm, capitala Suediei.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie pentru cetățenii români care intenționează să călătorească sau să tranziteze Suedia.
O analiză Reuters arată motivul pentru care Turcia lui Erdogan se îndreaptă din nou spre Occident: este vorba despre considerente economice.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a participat, la Stockholm, la cea de-a cincea întâlnire a rectorilor universităților partenere în cadrul alianței universitare europene NeurotechEU.
Mijlocașul danez a ajuns în prima ligă din Suedia, după doar o jumătate de sezon petrecută în Gruia.
Mandatul Cehiei la cârma Consiliului Uniunii Europene nu a fost unul de bun augur pentru România, țara noastră nereușind să intre în spațiul Schengen. De la 1 ianuarie 2023, timp de jumătate de an, Suedia este cea care a preluat ștafeta, iar românii încep să spere din nou.
Recomandări: