LPF i-a inclus pe doi dintre fotbaliștii formației din Gruia cel mai bun 11 din prima parte a sezonului regulat al Ligii 1.
Campioana ultimelor patru ediții de Liga 1 este văzută drept formația cu cele mai mari șanse să cucerească trofeul în întrecerea internă.
Marea Neagră e crucială pentru securitatea Uniunii Europene şi a NATO, dar Bruxelles-ul o plasează undeva jos pe agendă. Ţara noastră a încercat în trecut să acţioneze ca vector de apropiere, însă fără implicarea substanţială a Uniunii, regiunea se transformă într-un călcâi al lui Ahile.
Prima parte a sezonului regulat din campionat a luat sfârșit, liderul e același ca și în urmă cu un an, însă numărul echipelor care se luptă cu șanse reale pentru play-off a crescut, iar ierarhiile individuale propun nume noi.
Campionii vor evolua în primul tur preliminar al Ligii Campionilor în Kazahstan, împotriva formației Astana, pe care Dan Petrescu o consideră a fi mai periculoasă decât pare la prima vedere.
După ce Liga Campionilor a oferit dueluri de foc în “careul de ași”, acum este rândul celei de-a doua competiții continentale să ofere emoția întâlnirilor din penultimul act.
Fosta câștigătoare a trofeului, Chelsea, se deplasează la Praga, în timp ce Villareal și Valencia se întâlnesc într-o dublă 100% spaniolă.
În celalălt meci al zilei, surpriza competiției, Ajax Amsterdam primește vizita lui Cristiano Ronaldo și a colegilor săi de la Juventus.
Trei echipe din Premier League și campioana Portugaliei reîncep astăzi lupta pentru trofeul suprem în fotbalul european.