Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de joi, 2 decembrie, pe raza judeţului nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier dar, pe mai multe sectoare de drum, în special în zona de munte, circulaţia se desfășoară în condiţii specifice sezonului rece.
La Cluj, ceremonia de Ziua Națională a început la ora 12.00, în Piața Mihai Viteazul, unde oficialitățile au depus coroane și jerbe de flori.
Contractul de lucrări ce prevede extinderea și modernizarea sistemului automat de monitorizare și control al procesului de alimentare cu apă și canalizare-epurare din județele Cluj și Sălaj, a fost semnat, joi, 26 noiembrie 2021.
Unitățile sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj precum și cele care își desfășoară activitatea în imobile ce aparțin forului administrativ județean vor asigura permanența pe întreaga durată a sărbătorilor ce se apropie, respectiv Sfântul Andrei și Ziua Națională a României.
Consiliul Județean Cluj a aprobat începerea demersurilor necesare în vederea trecerii unui teren, în suprafață de 5.000 de mp, din proprietatea județului Cluj în proprietatea comunei Săvădisla.
Forul administrativ județean a aprobat trecerea terenului situat pe strada Traian Vuia, la nr. 149-151, din domeniul public al județului în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, în vederea realizării obiectivului de investiții „Park & Ride”.
Plenul reunit al forului administrativ județean a aprobat în cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 noiembrie, alocarea unor fonduri suplimentare, pentru nu mai puțin de 12 spitale clujene.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție „Centrul Integrat de Transplant Cluj-Napoca” a fost adoptat, joi, de către forului administrativ județean.
Prin construirea acestui pasaj se dorește fluidizarea traficului și reducerea accidentelor rutiere, fiind o zonă unde s-au întâmplat multe incidente de acest gen, în ultimii ani.
Recomandări: