Un șofer a rămas trei luni fără permis după ce a fost depistat conducând cu peste 100 km/h pe drumul Sfântul Ioan din municipiul Cluj-Napoca.
Competiția continentală U21 se va disputa în România și Georgia, iar Cluj-Napoca va găzdui una dintre grupe.
Magistrații clujeni au dispus internarea unui tânăr de 23 de ani, din Cluj-Npoca, după ce acesta ar fi abordat pe stradă mai multe femei, pe care ulterior le-ar fi agresat fizic, lovindu-le cu palma.
Județul Cluj se află joi pe locul doi la numărul infectărilor cu noul coronavirus, depistate în ultimele 24 de ore.
Circulația pe un sector al autostrăzii A10 Sebeș-Turda, pe sensul către Cluj, va fi restricționată până luni, 3 octombrie, ca urmare a unor lucrări.
Gala Societății Civile 2022 a premiat la nivel național cele mai bune proiecte dezvoltate de organizațiile non-profit din România, cu concurenți din rangul celor mai mari ONG-uri care au existat vreodată în țară.
Un bărbat aflat într-un scaun cu rotile electric a fost lovit mortal, la o trecere la nivel cu calea ferată, de locomotiva unui tren care circula pe relația Cluj-Napoca - Sighetu Marmației.
Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au identificat ieri un tânăr de 16 ani, din comuna Florești, bănuit de comiterea infracțiunilor de evadare, furt și furt calificat.
Statuia Crăișorului Avram Iancu din Turda fost mutată miercuri pe noul postament din fața Teatrului Municipal Aureliu Manea.