Ca în fiecare an, dejenii comemorează Ziua Eroilor şi depun coroane de flori în semn de preţuire pentru cei căzuţi la datorie.
Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de existență, la Spitalul Municipal din Dej vor avea loc o serie de manifestări.
Un accident uşor de circulaţie a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 9, între localităţile clujene Câţcău şi Căpâlna.
Trei voleibalişti ai formaţiei Unirea Dej vor juca în grupele de calificare ale Campionatului European de Volei din 2013.
Acoperişul unei case din localitatea clujeană Maia a luat foc. Pompierii au reuşit să stingă incendiul în scurt timp.
Potrivit Reţelei Naţionale a Muzeelor din România (RNMR), la Cluj, evenimentul "Noaptea Muzeelor" a strâns aproximativ 50.000 de vizitatori.
În această după-amiază, Dan Diaconescu a fost prezent la Dej pentru prima dată.
Peste 1.000 de dejeni s-au înghesuit în Sala Sporturilor din Dej pentru a-l vedea pe premierul României, Victor Ponta.
Recomandări: