Trupele de jefuitori ale lui Vladimir Putin au primit un nou mesaj de la propagandiști. Aceştia sunt îndemnaţi acum să fure porumb din Ucraina pentru ca Rusia să-l vândă apoi, Chinei. Tone de cereale din Ucraina trec prin Portul Constanța, pentru a fi exportate mai departe.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat duminică că faptul că președintele Ucrainei este evreu nu contrazice afirmațiile Moscovei că a lansat invazia pentru a "denazifica" țara, susținând că până și Hitler "avea sânge evreiesc", scrie Times of Israel.
Livrările de armament occidental către Ucraina înseamnă că alianţa NATO este „în esenţă implicată în război cu Rusia”, iar Moscova consideră aceste arme ca fiind ţinte legitime. Şi Clujul a fost tranzitat de mai multe convoaie de armament NATO în ultima lună.
Cetățenii francezi din România îşi pot exprima votul pentru alegerile prezidențiale din Franța în secţiile de votare amenajate la Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi.
Președintele rus Vladimir Putin a participat la slujba de Înviere la Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, potrivit Kremlinului. Slujba de Înviere a fost ținută de Patriarhul Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii.
Unul dintre principalii consilieri ai președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, afirmă că Republica Moldova este următoare țintă a Rusiei.
Sute de etiopieni au stat cu CV-urile în mână, la coadă la Ambasada Rusă din Addis Abeba pentru a fi recrutați ca mercenari. Ruşii neagă şi declară că tinerii sunt vizitatori la ambasadă şi „doar și-au exprimat solidaritatea” pentru Rusia.
Ministerul rus al Apărării a publicat miercuri imagini cu lansarea unei rachete balistice intercontinentale „Sarmat”, cunoscută sub denumirea de „Satan 2”.
Se spune despre el că are cel mai mare iaht din lume, reşedinţe în Elveţia, la Marea Neagră sau în orice locaţie exotică. Este vorba despre cetăţeanul rus Vladimir Putin.