Vaticanul a publicat joi o îndelung-aşteptată listă de directive destinată clericilor cu privire la procedura de urmat pentru anchetarea acuzaţiilor de abuzuri sexuale asupra minorilor în cadrul Bisericii Catolice, informează DPA şi AFP.
Papa Francisc le-a spus credincioşilor prezenţi duminică în piaţa Sfântul Petru că Italia a depăşit faza acută a epidemiei, dar i-a îndemnat să nu strige „victorie” prea repede.
Suveranul Pontif a cerut populației să se supună regulilor care au în vedere prevenirea unui al doilea val de infectare cu virusul COVID-19, în condițiile în care tot mai multe țări adoptă măsuri de relaxare ale restricțiilor im
Papa Francisc vorbeşte din nou despre efetele financiare ale pandemiei de coronavirus, Suveranul Pontif s-a rugat pentru şomeri şi cei pe care pandemia i-a lăsat fără bani.
Papa Francisc a venit să salute jurnaliştii duminică după ce a celebrat o liturghie în care a avertizat împotriva "unui virus şi mai rău" decât noul coronavirus, "egoismul", informează AFP.
Creştinii catolici sărbătoresc astăzi Învierea Domnului - Paştele, cea mai mare sărbătoare a Creştinătăţii.
Papa Francisc a condus în Vinerea Sfântă o procesiune fără precedent a Drumului Crucii în piaţa goală a Bazilicii Sfântul Petru, din cauza măsurilor restrictive impuse de epidemia COVID-19, eveniment ce a fost transmis în streaming, informează dpa.
Un prelat italian care locuiește în aceeași reședință cu Papa Francisc a fost testat pozitiv cu virusul COVID-19 și a fost transportat la un spital din Roma.
O bunică de 95 de ani este cel mai vârstnic pacient din Italia recuperat după infecția cu coronavirus.
Papa a pornit duminică într-o plimbare pe străzile pustii ale capitalei Italiei pentru a se ruga la două altare pentru sfârșitul pandemiei de coronavirus.
Recomandări: