Fostul consilier local PSD Claudia Anastase a lăcrimat, miercuri, în Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca.
Circa 30 de membri au participat, vineri, la şedinţa PSD Cluj în care s-au discutat schimbările făcute la şefia organizaţiei judeţene de către Comitetul Executiv Naţional.
Remus Lăpuşan şi-a prezentat demisia, iar conducerea PSD a dizolvat şi Biroul Permanent Judeţean al partidului. Primarii social democraţi din judeţ şi tinerii vor face parte din noua conducere.
ZIUA de CLUJ continuă să vă informeze despre cine sunt noii aleşi ai Consiliului Judeţean Cluj. Ne vom referi astăzi la reprezentanţii PSD.
Alin Tişe a fost valiadat oficial în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj-Napoca.
UDMR a reuşit să includă în protocolul semnat cu PNL montarea de plăcuţe trilingve - română, maghiară, germană - la intrările în localităţile în care cele două formaţiuni au majoritate în consiliul local.
Dacă în 5 iunie s-ar fi ales şi noul parlament odată cu noile administraţii locale, jumătate dintre noii trimişi ai Clujului în capitală ar fi aparţinut PNL. Culmea este că şi PSD şi UDMR ar ieşi în câştig.
Surse din conducerea Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) susţin că aceasta va face majoritate cu PNL, la Cluj, atât la Consiliul Judeţean (CJ), cât şi la Consiliul Local (CL) Cluj-Napoca.
Rezultatele alegerilor locale sunt un barometru important pentru ce se va întâmpla la alegerile parlamentare din toamnă.
Recomandări: