După ce, în prima conferinţă de presă ţinută de Daniel Buda după preluarea mandatului de europarlamentar, acesta a cerut demisiile mai multor lideri politici locali şi naţionali, PSD-iştii clujeni au lansat un atac la adresa lui Buda, susţinând că acesta nu cunoaşte realităţile administraţiei clujene.
PSD Cluj consideră că declarațiile lui Mihai Seplecan cu privire situația din cadrul Consiliului Județean (CJ) Cluj se înscriu în discursul politic ipocrit provomat de Alianța Corupției PD-PNL.
Consilierul judeţean Mihai Seplecan a fost atacat dur de către PSD Cluj, care îl acuză de săvârşirea mai multor abateri disciplinare la locul de muncă.
Liderul consilierilor judeţeni social-democraţi, preşedintele PSD Cluj Remus Lăpuşan, spune că responsabilii cu administrarea Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” şi-au pierdut, practic, dreptul la prezumţia de nevinovăţie, în relaţia cu instituţia tutelară, Consiliul Judeţean Cluj.
Un drum naţional din judeţul Cluj a beneficiat de lucrări de modernizare, anunţă PSD Cluj.
După ce Marius Nicoară a bătut palma cu şeful PDL, Daniel Buda, ca să-l pună pe Mihai Seplecan în fruntea Consiliului Judeţean, PSD-iştii anunţă că nu vor accepta o astfel de decizie. Vor merge până în instanţă.
Alianţa PSD-UNPR-PC a câştigat alegerile europarlamentare în judeţul Cluj, unde a obţinut 24,96 la sută din voturi, fiind urmată de UDMR, cu 16,44 la sută, şi PDL, cu 16,14 la sută, arată rezultatele finale comunicate, luni dimineaţă, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj.
PSD a câștigat clar alegerile europarlamentare 2014. PNL scoate un scor mai slab decât cel dorit, de 20%, iar PMP prinde Parlamentul European, informează realitatea.net.
Într-un spaţiu de 35 de metri pătraţi s-au înghesuit peste 50 de persoane, membri ai partidului. Au urmărit exit poll-urile pe un televizor mic, iar în momentul în care au aflat rezultatele de la ora 19 au început să aplaude şi să scandeze "PSD, PSD!"
Recomandări: