Stagiul de pregătire din Slovenia reprezintă o oportunitate de afirmare pentru nouă dintre tinerii fotbaliști crescuți de clubul clujean.
Jucătorii Universității Cluj vor juca mai repede decât era planificat primul meci de verificare din cantonament.
Ajuns la 35 de ani, stopperul s-a întors la formația pentru care a evoluat la juniori, dar pentru care nu a apucat încă să debuteze.
Noul antrenor al Universității Cluj a dezvăluit ce își dorește de la actuala fereastră de transferuri.
Chiar dacă nu au fost în formulă completă, jucătorii Universității Cluj au efectuat prima ședință de pregătire sub privirile noului tehnician.
Noul tehnician al echipei clujene a fost prezentat de directorul sportiv al clubului, Gabi Giurgiu.
Anton Petrea a preluat de azi postul de antrenor principal al Universității Cluj.
Primarul e încrezător că noul tehnician al "Șepcilor roșii" va duce mai departe munca începută în sezonul trecut de Ioan Ovidiu Sabău.
Înaintea reunirii din 9 iunie, echipa clujeană s-a despărțit de nu mai puțin de 7 componenți ai lotului.