Sărbătoarea este dedicată omagierii rolului fundamental al ideilor culturale şi politice promovate de mişcarea cunoscută sub numele de Şcoala Ardeleană, ai cărei principali reprezentanţi au fost Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior şi Ioan Budai-Deleanu.
Pe 6 aprilie, Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Irineu, precum și pe alți sfinți ai creștinătății.
Autoritatea Electorală Permanentă a elaborat şi a publicat Ghidul de prevenire şi combatere a acţiunilor de dezinformare a alegătorilor.
O tânără a fost rănită, sâmbătă după-amiaza, într-un accident de ATV, în zona Arieșeni.
Preşedintele Klaus Iohannis a primit cadou, în 2023, cu prilejul unor acţiuni de protocol, 44 de obiecte.
Actorul Lee Sun-kyun, premiat cu Oscar în 2020, a fost găsit mort în interiorul unui vehicul.
Parlamentarii au adoptat, marţi, un proiect de modificare a Codului penal care prevede majorarea pedepselor în cazul cadrelor didactice din învăţământul universitar sau preuniversitar care hărţuiesc sexual elevii sau studenţii.
Guvernul va aproba, joi, creşterea valorii tichetelor de masă de la 30 de lei la 35 de lei, de la 1 august, şi, ulterior, la 40 de lei de la 1 ianuarie 2024, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Recomandări: