Concertul este susținut de Corala Regală Transilvană și Corul Napoca Viva, dirijor Dan Dumitrana.
Postul de arhitect șef al municipiului Aiud, județul Alba, a fost ocupat de o tânără din Florești, după șapte ani în care s-au organizat nu mai puțin de 15 concursuri.
Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar autorizării lucrărilor de înființare a rețelei de canalizare în localitatea clujeană Panticeu.
Spitalul Regional de Urgență din Cluj a primit, săptămâna trecută, autorizația de construire din partea Primăriei Florești. Urmează licitația de execuție a lucrărilor care va fi realizată de către ministerul Sănătății.
Urbaniștii județului Cluj au oferit, joi, aviz favorabil construirii unei locuințe unifamiliale și a unei anexe în care vor funcționa un atelier de pictură și sculptură, în localitatea Feleacu.
Un impunător ansamblu mixt din comuna Baciu, cu trei mari clădiri, a fost în comisia de urbanism a județului, iar investiția s-a amânat pentru moment. Șeful CJ Cluj, Alin Tișe, a spus în ședința trecută că blocurile sunt mai frumoase decât complexul Platinia.
Anul viitor vor fi patru runde de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Cei de la PNL își doresc cel mai tare comasarea, în timp ce social-democrații, în frunte cu liderul Marcel Ciolacu, nu susțin o astfel de măsură.
Primarul Grigore Fati a semnat, zilele trecute, contractul pentru execuția lucrărilor de construcții aferente modernizării Căminului cultural din Apahida.
Senatorul PSD de Cluj nu este de acord cu comasarea alegerilor de anul viitor și i-a ironizat pe cei de la PNL pe marginea acestui subiect.