Un sondaj de opinie realizat de Casa de Cercetări Sociologice Transilvania (CCST), la comanda ZIUA de CLUJ, scoate în evidenţă cele mai acute probleme ale locuitorilor oraşului.
Participant la primul său Comitet Executiv Naţional, tânărul şef interimar al social-democraţilor clujeni, Horia Nasra, a primit indicaţiile partidului privind alcătuirea listelor de candidaţi pentru parlament.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul de numire a profesorului clujean Liviu Zăpârţan în postul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Sfântul Scaun.
Liderii celor două partide pentru care fiecare vot va fi capital pentru accederea în parlament, ALDE şi PMP, vor alegeri în noiembrie. Constituţia şi Legea Electorală nu permit acest lucru. Dar ar putea fi amânate până în primăvară.
Liberalii clujeni par să nu poată scăpa de blestemul candidaţilor paraşutaţi de la centru. Dacă Radu Zlati a pierdut sprijinul lui Crin Antonescu şi nu va mai putea parazita locurile eligibile ale PNL Cluj, în locul său se pare că va fi impusă pe listă fosta controversată şefă a ANRMAP, Cristina Trăilă
Ziua de luni, 1 august, a marcat intrarea unui nou operator aerian important pe aerogara clujeană. Atlasglobal a inaugurat o nouă cursă aeriană Cluj-Napoca – Istanbul.
Vineri seara s-a încheiat perioada stabilită de conducerea PNL Cluj, în care toţi cei care doresc să participe la cursa electorală din toamnă puteau să-şi anunţe oficial această intenţie în interiorul organizaţiei.
Fostul lider al PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, cel care, practic, controla toate organizaţiile ardelene ale foştilor „portocalii” a fost trimis în judecată de procurorii DNA.
Horia Nasra anunţa, acum câteva zile, că epoca blaturilor politice s-a încheiat pentru PSD Cluj şi promitea că social-democraţii se vor lupta pe viaţă şi pe moarte cu cei doi lideri ai administraţiei clujene, Alin Tişe şi Emil Boc. Azi a pus tunurile pe şeful judeţului.
Recomandări: