Se știe că puterea politică este un afrodisiac care nu te lasă să te liniștești, care îți ocupă întreaga viață, în ciuda greutăților. Puterea politică este acea forță care schimbă fețele, dar nu schimbă inimi.
În urmă cu ceva timp am mai explicat, printr-un silogism simplu, posibilitățile guvernării, legat de moțiunea de cenzură.
Moțiunea de cenzură recent demarată, sau “a biluțelor”, nu se remarcă prin nimic, ci doar prin mișcarea biluțelor. Asta este și ideea, de fapt.
PNL, cu un scor “uriaș de 12%” nu-i așa, se gândea și încă gândește, că poate guverna singur — adică „singur” doar de ochii lumii, de fapt cu parlamentari „furați” de la AUR.
Băieții de la guvernare, cei cu “ciolanul în gură”, devin încă odată personajele unui teatru al absurdului.
Turbulențele incredibile ale incompetenței în România.
Eu, în calitate de „misogin și la...giu” din partid, am fost invitat să particip mâine, la ședința „greilor” din Biroul Național al PNL. La o terapie de grup, care să justifice o decizie politică deja luată
Alin Vaida, fondator și director Jazz in the Park, afirmă că, în 2026, multe call-uri de proiecte culturale întârzie, unele nu mai există, iar asta are un efect pe care poate nu se vede din afară: oameni disperați.
Guvernarea actuală seamănă tot mai mult cu o căsătorie în pragul divorțului.
Ieri seară TOATE televiziunile românești de știri discutau EXCLUSIV despre Ungaria, de parcă aveau loc alegeri la noi în țară. Am văzut același interes pe BBC, France 24, Euronews etc. În timpul acesta, Duna TV transmitea emisiuni de divertisment.