Campioana Româniai a anunțat oficial transferul lui Vito Mistrati. Acesta părăsește „feroviarii” după doar jumătate de sezon.
LPF a stabilit datele și orele de disputare ale rundei cu numărul 25 din sezonul regulat al campionatului.
Fotbalistul campioanei CFR Cluj care a impresionat la debutul în Superligă a început fotbalul abia la 18 ani și nu a fost niciodată la chefuri prin cluburi.
Fotbalistul plătit regește de formația din Gruia, care evolua la echipa secundă și-a găsit un nou angajament.
CFR Cluj studiază în continuare continentul african, de unde urmează să mai sosească tineri fotbaliști.
Oficialii formației din Gruia încearcă să ajungă la un acord cu jucător, în ciuda tensiunilor dintre cele două părți.
Dan Petrescu și-a dus echipa în fruntea clasamentului Superligii, dar la finalul meciului cu Farul Constanța a avut un discurs dur la adresa regulilor celor de la Federația Română de Fotbal.
Formația pregătită de Dan Petrescu a renunțat la doi dintre fotbaliștii care au evoluat mai puțin în ultimele luni.
Campioana CFR Cluj a urcat pe primul loc în Superliga de fotbal a României, după ce a învins fostul lider Farul Constanţa cu scorul de 3-0 (0-0), luni, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 22-a.