Reprezentanții IPJ Cluj au depistat un bărbat în vârstă de 34 de ani, condamnat în decembrie 2021 la doi ani de închisoare.
Atât ortodocşii, cât şi greco-catolicii participă la pelerinajul care are loc în fiecare an de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Nicula, unde se află Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, despre c
În cursul nopții trecute, o locuință și două anexe gospodărești au fost cuprinse de flăcări în comuna Câțcău.
ANM a emis, duminică, o atenţionare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ pentru aproape toată ţara, ce va intra în vigoare la ora 12:00.
Pelerinajul la mănăstirea din județul Cluj a început, iar jandarmii și polițiștii au transmis o serie de sfaturi și recomandări.
Rata de infectare înregistrată la 14 zile, la nivel naţional, este de 4,08 cazuri la mia de locuitori.
Animalul a fost observat noaptea trecută, în cartierul clujean Zorilor.
Sesiunea de toamnă a examenului național de Bacalaureat începe marți, 16 august, cu proba scrisă la Limba și literatura română.
Sute de jandarmi, polițiști, pompieri și paramedici SMURD vor fi prezenți, în acest weekend, în teren, în tot județul, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale.