În perioada 22–26 aprilie, în cadrul proiectului Erasmus K171, are loc vizita unei delegații de la Universitatea din Podgorica, Muntenegru.
În săptămâna 15 – 19 ianuarie, domnul profesor Mirlan Chynybaev, Rector al Kyrgyz State Technical University (KSTU), Kârgâzstan, efectuează o vizită la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), însoțit de doamna profesor Zhanygul Dotalieva.
Acordarea acestui titlu universitar este o recunoaștere a activității desfășurate în cadrul Fabricii Bosch Cluj, în colaborarea cu UTCN, prin multiple proiecte de cercetare, didactice sau internshipuri și programe pentru studenți.
Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea” din Cluj Napoca, organizează Conferința Națională a proiectului Marketing 4 Artists (M4A), derulat sub egida Erasmus+ VET (Vocational Education & Training), în data de 27/11/2023, între orele 12-16, la Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea”(str. Dorobanților 56).
Cele două universități au decis înființarea unui program de masterat cu dublă diplomă.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca se situează pentru al șaselea an consecutiv în fruntea universităților românești în ceea ce privește sumele atrase din programul pentru mobilități Erasmus.
Comisia Europeană lansează apelul de toamnă DiscoverEU, care va oferi bilete de tren pentru a vizita Europa pentru 35.000 de tineri.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj a venit cu un drept la replică privind participarea Marinelei Marc, inspector școlar general, la activitățile de formare profesională din Tenerife.
Premierul Boris Johnson a anunțat că Regatul Unit abandonează programul european de schimburi adresat studenţilor - Erasmus, precizând că îl va înlocui cu unul britanic.
De la 1 ianuarie 2021 la realitatea Brexitului va aduce noi reguli pentru turism, călătorii de afaceri, studii superioare, imigraţie la care vor fi nevoiţi să se adapteze cetăţenii obişnuiţi să circule fără obstacole de peste 45 de ani între Regatul Unit şi Uniunea Europeană, notează marţi AFP.
Recomandări: