Un elev din județul Constanța a fost singurul cu o temperatură de peste 37,3 grade Celsius dintre toți elevii care au susținut azi examenul la Limba și literatură Română în cadrul Evaluării Naționale.
Subiectele de la română pe care le-au avut de rezolvat în această dimineață candidații la Evaluarea națională 2020 au respectat structura subiectelor de examen din anii trecuți.
Astăzi începe Evaluarea Naţională 2020. Absolvenţii clasei a VIII-a vor participa la probele scrise, conform calendarului examenelor.
Ministrul Educaţiei, Nonica Anisie, precizează că elevii care vor participa la a doua etapă a Evaluării Naţionale nu vor fi "prejudiciaţi" în niciun fel în ceea ce priveşte admiterea la liceu.
Ministerul Educației anunță organizarea sesiunilor speciale de evaluare națională și bacalaureat pentru absolvenții care nu vor putea participa la prima sesiune din motive medicale.
Elevii din anii terminali se întorc, marţi, la şcoală, până pe 12 iunie urmând să facă pregătire pentru examenele naţionale - Evaluarea Naţională şi Bacalaureat.
Elevii din anii terminali se întorc la școală pe 2 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat.
Evaluarea Națională 2020 începe în 15 iunie cu proba scrisă laLimba și literatura română.
Evaluarea Naţională începe în data de 15 iunie, cu proba scrisă la Limba şi Literatura Română.
Recomandări: