Primăria Cluj-Naoca depune, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). un proiect pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unui număr de 64 de licee, școli și grădinițe din oraș.
Primăria va depune, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
În proiectul de lege depus la Guvern de ministrul Ligia Deca este menționat că învățământul obligatoriu cuprinde învățământul preșcolar, învățământul primar, învățământul gimnazial și liceal.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a semnat ordinul privind structura anului şcolar 2023-2024.
O nouă materie opțională va fi introdusă în școli, începând din toamnă.
În noua lege a învățământului preuniversitar este prevăzută o suplimentare a orelor remediale în norma didactică săptămânală.
Transferul elevilor care sunt victime ale violenței domestice s-ar putea face peste numărul maxim de copii și fără aprobarea inspectoratului, potrivit unui proiect adoptat de Senat.
Elevii din Cluj și din alte 9 județe vor intra în vacanţă de vineri, după finalizarea cursurilor, urmând să se întoarcă la şcoală în 20 februarie.
Ministerul Educației a publicat care este perioada de vacanță în funcție de fiecare județ în parte.