Candidaţii vor avea acces la toate materialele de protecţie necesare: măşti, mănuşi, dezinfectant, iar distanţa din aceştia va fi de minimum doi metri
Aproape 1.500 de candidați au participat sâmbătă la prima simulare online a examenului de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu".
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca s-a implicat încă de la începutul pandemiei în lupta împotriva epidemiei de coronavirus. Conform rectorului UMF, Anca Buzoianu, peste o tonă de dezinfectant a fost produs deja în laboratorul Facultății de Farmacie. Totodată, peste 3.500 de testări COVID-19 au fost realizate de specialiștii UMF.
Personalul din sănătate care doreşte suport ori consiliere psihologică în această perioadă poate apela gratuit la specialiștii Centrului de Consiliere Psihologică al UMF Cluj.
Au început determinările pentru diagnosticul Covid19 la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, anunță rectorul UMF Cluj, Anca Buzoianu.
Conducerea UMF„Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca anunță studenții Facultății de Medicină că se caută voluntari care doresc să contribuie la sprijinirea activităților în cadrul camerelor de gardă, unităților/compartimentelor de primiri urgențe.
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca a transmis pe site-ul oficial un mesaj către studenţii universităţii beneficiari ai burselor “Erasmus”, blocaţi în zonele afectate de pandemia de coronavirus.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca și alte trei universități din țară au anunțat măsuri speciale pentru a evita o epidemie cu noul coronavirus.
Noua echipă de prorectori a Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a fost validată în ședința Senatului din data de 4 februarie 2020.