Potrivit primelor imagini de pe stadionul din Parcul Central după terminarea Untold, suprafața de joc pare că se prezintă în condiții mult mai bune în comparație cu anii trecuți. Totuși, încă se așteaptă raportul care va spune dacă gazonul va trebui înlocuit sau nu.
Unul dintre cei mai cunoscuți preoți din Transilvania, Arhimadritul Vasile Crișan, de la Mănăstirea Dumbrava, a vorbit în timpul slujbei de duminică despre festivalul UNTOLD, desfășurat la Cluj-Napoca.
După scandalul de la festivalul UNTOLD, Gheboasă a avut o reacție, în cadrul unei emisiuni. Acesta i-a spus prezentatorului că vrea să intre în politică și să fie președinte la Partida Romilor.
Deşi a venit la Cluj-Napoca pentru festivalul UNTOLD, jurnalistul Lucian Mîndruţă şi-a făcut timp şi pentru oraş şi a promovat nu doar omenia unui taximetrist care a refuzat bacşişul prea mare, dar şi podoabele de la Muzeul de Istorie, făcând o invitaţie la shopping.
Concertul cântărețului Gheboasă de la UNTOLD a stârnit reacții de respingere la nivel naţional. Edy Chereji, co-fondatorul festivalului de al Cluj-Napoca, a transmis un punct de vedere cu privire la concertul care a fost aprig contestat.
În vârstă de 6 ani, Șuier - câinele vedetă al Poliției Române a participat deja la zeci de misiuni - a revenit la Untold. Anul acesta a adus la festival și un coleg robot - Oscar.
Muzica poate face ceea ce cuvintele nu pot. Ultima zi a festivalului UNTOLD a fost una memorabilă pentru cei peste 100.000 de fani care au fost invitați să descopere Universul UNTOLD și să combine realul cu imaginarul.
Spre deosebire de anii precedenți, măsurile luate de organizatori par că au dat roade, iar suprafața de joc de pe stadionul din Parcul Central se prezintă în condiții mult mai bune.
Pe durata festivalului UNTOLD, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a găzduit un grup numeros de studenți ai universităților partenere în consorțiul European University of Technology EUt+.
Recomandări: