Miercuri se va desfășura o campanie de ridicare a câinilor fără stăpân pe raza comunei Apahida.
Locuitorii din Apahida care vor să încurajeze consumul de produse locale au parte de o piață volantă, sâmbătă, în spatele Casei de Cultură din comună.
Două autospeciale și o autoscară din cadrul ISU Cluj au intervenit astăzi la un incendiu care a cuprins o casă din localitatea Câmpenești, comuna Apahida.
În comuna Apahida s-a organizat unul dintre cele 30 de centre de vaccinare anti-COVID din județul Cluj.
Consilierul local al comunei Apahida, Viorel Nacu, a trimis o solicitare către ANRE legată de întreruperile dese de electricitate din comună.
Drumul expres A3 – Mărtinești -Vâlcele va avea 9 km, iar valoarea investiției se ridică la 77,95 milioane de Euro
CJSU Cluj a aprobat prin Hotărârea nr. 3 de joi, 14.01.2021, lista cu centrele de vaccinare care vor funcționa în etapa a II-a.
Mai mulți locuitori ai comunei Apahida sunt nemulțumiți de traseul Centurii Metropoiltane care este prevăzută să fie construită pe locurile unde aceștia au case sau terenuri.
Edilul Apahidei, Grigore Fati se alătură lui Emil Boc sau primăriței din Chinteni, care nu sunt de acord cu finanțarea centrelor de vaccinare din bugetul primăriilor.
Recomandări: