Un bărbat din Cluj a fost trimis în judecată pentru înșelăciune, fiind acuzat că, timp de mai multe luni, ar fi încasat bani de la persoane cărora le-ar fi promis lucrări la centrale termice.
Iosif Rus, originar din comuna Țaga, județul Cluj, este noul deținător al titlului de cel mai vârstnic român în viață, după moartea Nojei Paladia, o femeie din Cugir care a decedat la vârsta de 111 ani.
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Turda, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat într-un dosar penal privind portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Un scandal între doi suporteri ai unor echipe de fotbal a avut loc, sâmbătă seară, în centrul municipiului Târgu Mureș.
Scene desprinse parcă dintr-un film pe un drum din România.
Un turist din județul Cluj care a căzut de pe o stâncă în masivul Ceahlău a fost transportat cu elicopterul SMURD Iași la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Mureș.
Un apel la 112 a mobilizat echipajele de intervenție pe strada Cetății din Florești, unde un bărbat a fost găsit în stare de inconștiență.
Un autoturism reclamat ca fiind furat din municipiul Cluj-Napoca a fost găsit, în aceeași zi, de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Gilău.
Un tânăr de 25 de ani, din comuna Călărași, județul Cluj, condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru tentativă la omor, a fost depistat în Spania.