Avocaţii lui Horea Uioreanu vor prezenta vineri demisia acestuia din funcţia de preşedinte al CJ Cluj. Gestul său vine după mai bine de patru luni de arest preventiv.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor în care le transmite să ia act de demisia lui Teodor Meleşcanu din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) şi să declare vacantă funcţia. Potrivit purtătorului de cuvând al BEC Marian Muhuleţ, Partidul Dreptăţii Sociale a anunţat că va depune marţi dimineaţă candidatura lui Meleşcanu pentru alegerile prezidenţiale.
Europarlamentarul Monica Macovei, care şi-a anunţat candidatura independentă la Preşedinţie, a demisionat marţi din PDL.
ZIUA de CLUJ a aflat când ar putea renunța la funcție președintele suspendat al Consiliului Județean. Aflați ce urmări ar avea o demisie a lui Uioreanu.
Deputatul Steluţa Cătăniciu şi-a scris astăzi demisia din PNL şi se va înscrie în Partidul Liberal Reformator al fostului premier şi preşedinte PNL Călin Popescu-Tăriceanu.
Preşedintele Băsescu a declarat, joi, că a avut şi varianta demisiei, în contextul scandalului în care e implicat fratele său, şi că a discutat şi cu unele instituţii ale statului, precizând că o demisie, deşi ar fi fost cel mai uşor lucru, nu ar fi dat nicio şansă candidatului dreptei.
Adrian Papahagi a demisionat din PMP din cauza preşedintelui partidului, Elena Udrea.
Preşedintele PDL Cluj îi cere lui Şova să le ceară scuze în mod public românilor pentru dezastrul lăsat în urmă la Ministerul Trasporturilor.
În ultimele luni, tot mai mulţi liberali clujeni au trecut pragul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Cluj. Unii au dat cu subsemnatul în calitate de martori în procese de corupţie, alţii au ajuns după gratii. Imaginea ştirbită a partidului mai primeşte o lovitură de graţie: un rezultat dezastruos la europarlamentare. Rezultatul? Demisii în lanţ, în special din rândul tinerilor politicieni.
Recomandări: