Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, i-a convocat miercuri pe primarii din comunele Floreşti, Gilău, Măguri Răcătău şi Căpuş, precum şi pe reprezentanţii unor instituţii cu atribuţii în domeniul gestionării deşeurilor menajere.
Pe final de an, apartamentele de vânzare din Cluj-Napoca şi din vecinătăţi (Floreşti, Baciu, Apahida, etc.) continuă să se scumpească.
Abonamentele gratuite de transport în comun pentru pensionarii din Floreşti, aferente anului 2017, se eliberează începând de mâine, marți, 20 decembrie.
Sistemul de bike-sharing din Cluj va fi oprit pe perioada iernii. În aceste luni se va efectua revizia totală a parcului de biciclete şi a statiilor.
Ministerul Sănătății a primit de la Consiliul Judeţean Cluj terenul de 14 hectare din Floreşti pe care va fi construit, cu fonduri europene, Spitalul Regional de Urgenţă din Cluj.
Cu ocazia desfăşurării Semimaratonului Transilvania, vor exista modificări în transportul cu tramvaiul pe raza municipiului Cluj-Napoca şi pe traseul autobuzelor ce circulă spre Floreşti.
La începutul acestei săptămâni, poliţiştii locali au descoperit un depozit de deșeuri, de mari dimensiuni, pe marginea drumului Sf. Ioan, la limita sitului NATURA 2000 Făgetul Clujului /Valea Morii – o arie naturală protejată de interes comunitar.
Un şofer din Cluj a fost depistat de poliţişti în timp ce rula cu peste 100 km/h, având permisul de conducere suspendat.
Cea mai mare comună din România - Florești - va dispune de un Serviciu public local propriu de evidență a persoanelor, un proiect al autorităților locale sprijinit de Consiliul Judeţean Cluj.
Recomandări: