Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat autorizația de construire necesară executării lucrărilor de extindere a rețelei de alimentare cu apă potabilă în satul Feldioara, comuna Cătina.
Un cititor al ZIUA de CLUJ ne-a trimis ieri, pe numărul de WhatsApp, câteva fotografii cu strada Frunzişului care pare că o ia la vale spre Mănăştur.
Lucrările de amenajare a zonei pietonale din centrul municipiului Dej au debutat luni, 24 mai 2021.
Pe fondul vremei și a temperaturilor favorabile, au debutat lucrările la parcarea de peste 130 de locuri din centrul municipiului Dej.
Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” S.A. au finalizat lucrările de extindere a rețelei de alimentare cu apă potabilă, în sistem centralizat, a satului Chiriș din comuna Geaca.
Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările de întreținere pe drumul județean 182E Chiuiești – Mănăstirea Cășiel.
În contextul recentei semnări a contractului de execuție, Consiliul Județean Cluj a demarat deja lucrările de întreținere pe drumul județean 107M Luna de Sus – Vlaha – Săvădisla.
Lucrările de restaurare a Castrului Roman din Turda sunt în plină desfășurare, iar termenul de finalizare este în vara anului viitor.
Pe Podul Centenarului din Oradea, un proiect emblematic, făcut în timp record de administraţia Bolojan se circulă din 2018. Abia acum, în anul 2021 administraţia Boc pregăteşte un proiect asemănător.
Recomandări: