Rusia a finalizat testarea rachetei sale de croazieră hipersonice Zircon şi o va instala înainte de sfârşitul anului pe o nouă fregată a Flotei sale de Nord, a declarat miercuri un oficial militar de rang înalt.
Rusia este deschisă la negocieri cu Ucraina şi ar dori să semneze un acord de pace. Cel puţin, asta a declarat Valentina Matviyenko, preşedinta Consiliului Federaţiei Ruse, marţi, la o întâlnire cu preşedintele Mozambicului Filipe Nyusi.
Un combinat chimic de la Severodonețk a fost bombardat marţi în operaţiunea militară declanşată de Vladimir Putin în Ucraina. Autoritățile ucrainene le-a cerut locuitorilor să nu-și părăsească adăposturile până nu se dispersează norul toxic.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar dori ca până la 1 iulie forţele armate ruse să cucerească întregul Donbas.
Rusia a anunțat că va preda în curând Ucrainei corpurile neînsufleţite a 152 de combatanţi ucraineni găsite într-o "dubă izotermă" pe teritoriul combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol.
Rusia încearcă să ocupe întreaga regiune Donbas, formată din Lugansk și Donețk și atacă puternic orașele Severodonețk și Lisihansk.
Oficialii ucrainenii estimează că cel puţin 22.000 de persoane au fost ucise în oraşul Mariupol din sudul ţării de la începutul invaziei ruseşti, anunţă Sky News.
La aproape 100 de zile de la startul războiului, numărul celor mici ucişi se apropie de 250.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova se va concentra pe dezvoltarea relaţiilor cu China, în contextul în care ţările occidentale promovează politici anti-ruse.