O elevă de 17 ani a căzut de la etajul unei școli din Cluj-Napoca și a fost transportată de urgență la spital.
Consiliul Local a aprobat, luni, documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici pentru școala din cartierul Bună Ziua.
Școala Gimnazială Liviu Rebreanu din Mănăștur și-a deschis porțile pentru toți clujenii. ''Ieri am numărat 25 de persoane în ora în care am făcut mișcare cu copiii mei''.
Manevrele de prim ajutor sunt extrem de importante de știut în momentul în care viața cuiva este pusă în pericol. O inițiativă a Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în parteneriat cu ISU Cluj, este de a instrui cât mai
Primăria Cluj-Napoca a lansat licitația de peste 12 milioane de lei pentru lucrări de consolidare la sala de sport a Colegiului Național „George Coșbuc”, închisă din 2018 din cauza unor fisuri la tavan.
Întreaga comunitate a Școlii Gimnaziale „Iuliu Hațieganu”, elevi, părinți și cadre didactice, se alătură Societății Naționale de Cruce Roșie, filiala Cluj în misiunea umanitară a acesteia de a sprijini copii cu statut economic scăzut, din comunități izolate, cu risc de abandon școlar.
Calendarul de admitere la Școala de Agenți de Poliție "Septimiu Mureșan" Cluj-Napoca, unde sunt 300 de locuri disponibile, a fost afișat.
Liceul Teoretic "Avram Iancu" din Cluj-Napoca este una dintre cele mai "vânate" școli din oraș, astfel că numărul claselor pregătitoare crește de la an la an. Asta vine, însă, și cu probleme...
Secretarul ungar de stat János Nagy a fost prezent, duminică, în județul Cluj, mai exact la Dej, unde biserica reformată şi şcoala elementară au fost renovate cu sprijinul statului maghiar.
Trei școli noi vor fi date în folosință la început de an școlar la Cluj-Napoca. De asemenea, municipalitatea continuă construcția de noi creșe.
Recomandări: