Președintele României, Klaus Iohannis, a fost primit în Biroul Oval de la Casa Albă de către președintele Statelor Unite ale Amercii, Joe Biden.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.
O cercetare realizată de prof. dr. Sergiu Pașca și echipa sa de la Universitatea din Stanford din SUA, apare pe prima pagină în ultima ediție a revistei Nature.
După lungi şi dificile negocieri, Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat sâmbătă un uriaş plan de ajutor pentru Ucraina, Israel şi Taiwan, susţinut de aleşi ai ambelor partide.
Israelul a lansat un atac asupra Iranului în replică la atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP.
Seismul din New York, care a măsurat 4,8 pe scara Richter, a fost resimțit inclusiv în Philadelphia şi Boston.
Reprezentanții UBB și ai UNC din Chapel Hill au pus bazele unui parteneriat între cele două universitați în SUA.
Serviciul de Sănătate din Texas a raportat primul caz uman de gripă aviară A(H5N1). Pacientul s-a îmbolnăvit în urma contactului cu laptele de la vaci, suspectate de a fi infectate.
Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor din Statele Unite îi avertizează pe medici să fie atenți la anumite tipuri de infecții meningococice rare și grave, care sunt în creștere în Statele Unite.
Liceenii români se pot preînscrie la Programul FLEX, finanțat de Departamentul de Stat al SUA, care le oferă ocazia să studieze la un liceu american şi să locuiască la o familie americană pe parcursul unui an şcolar.
Recomandări: