Curs internaţional de sclerodermie la Cluj, între 24 şi 27 ianuarie, la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu".
Cel mai bun student român din străinătate este absolvent al unei universităţi din Cluj.
Ministerul Educaţiei a deblocat în 21 decembrie, printr-un ordin, publicat în Monitorul Oficial aproximativ 2.000 de posturi în universităţile din ţară.
Ministerul Educaţiei a publicat în Monitorul Oficial, pe 21 decembrie, aproape 2.000 de posturi vacante scoase la concurs de universităţile de stat şi private din România. Este vorba despre posturi care au fost blocate în 2009, când instituţiile bugetare nu au mai avut voie să mai angajeze personal.
Primul centru de cercetare din România pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de etnobotanice va fi înfiinţat la Cluj, la iniţiativa Prefecturii, prefectul Ioan Vuşcan spunând că oraşul are resursa umană pentru a cerceta compoziţia acestor substanţe în vederea tratării celor intoxicaţi.
Numărul final al contestaţiilor la examenul de rezidenţiat organizat duminică la Cluj ajunge la 19, din peste 800 de candidaţi, anunţă astăzi Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu", organizatoarea concursului.
Un număr de şase dintre absolvenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu" au contestat, ieri şi astăzi, rezultatele pe care le-au obţinut la examenul de rezidenţiat de duminică.
Trei candidaţi pe două locuri la examenul de rezidenţiat care a avut loc ieri la Cluj, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu".
Facultatea de Medicină şi Departamentul de Neuroştiinţe din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" au semnat un protocol de colaborare cu Universitatea Danube din Krems, Austria.