Viktor Orban a ajuns la Moscova pentru o întâlnire cu Vladimir Putin, atrâgându-şi criticile liderilor UE

Viktor Orban a ajuns la Moscova pentru o întâlnire cu Vladimir Putin, atrâgându-şi criticile liderilor UE

Premierul ungar Viktor Orban a ajuns la Moscova pentru a se întâlni vineri cu preşedintele rus Vladimir Putin, atrăgându-şi critici din partea liderilor UE care l-au avertizat că nu vorbeşte în numele Uniunii Europene, relatează Reuters şi MTI.

Agenţia ungară MTI a relatat că Orban se află la Moscova într-o "misiune de pace" şi că în cadrul vizitei se va întâlni cu Vladimir Putin, citându-l pe purtătorul său de cuvânt Bertalan Havasi, scrie Agerpres. 

Ungaria a preluat luni preşedinţia semestrială a blocului comunitar. În prima săptămână Orban a efectuat o vizită în Ucraina şi s-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski la Kiev, iar la Bruxelles a format alianţa politică "Patrioţi pentru Europa", împreună cu alţi naţionalişti de dreapta.

Acum a ales să meargă la Moscova într-o "misiune de pace", cu câteva zile înainte de summitul NATO de la Washington.

"Cu o astfel de întâlnire preşedinţia ungară se încheie înainte să înceapă cu adevărat", a declarat un diplomat UE.

"Ungaria nu pare să-şi înţeleagă rolul... Scepticismul statelor membre UE a fost din nefericire justificat; totul este despre promovarea intereselor Budapestei", a adăugat el.

La rândul ei, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a denunţat vineri vizita premierului ungar la Moscova, criticând tentaţia "concilierii", care "nu îl va opri" pe preşedintele rus.

Orban "nu a primit niciun mandat" din partea Celor 27, a subliniat Josep Borrell, şeful diplomaţiei UE, precizând că el "nu reprezintă UE sub nicio formă".

Premierul finlandez Petteri Orpo a descris informaţia privind vizita lui Orban drept foarte deranjantă. "Vizita sa arată dispreţ faţă de îndatoririle preşedinţiei UE şi subminează interesele UE", a postat el joi pe Twitter.

Cancelarul german Olaf Scholz a promis că susţinerea UE faţă de Ucraina nu va slăbi în pofida călătoriei controversate a lui Viktor Orban la Moscova de vineri.

Orban nu reprezintă UE în această vizită, a declarat Scholz presei, subliniind că "mesajul clar al Uniunii este că Ucraina poate conta pe solidaritatea noastră".

Pavel Havlicek, cercetător la Asociaţia pentru afaceri internaţionale, a declarat că vizita lui Orban este un abuz pe fondul vidului de putere de la Bruxelles şi o subminare periculoasă a poziţiei europene comune.

Orban a spus că recunoaşte că nu are mandat să negocieze în numele UE, dar a adăugat că pacea nu se poate face "stând pe scaun la Bruxelles". "Nu putem să stăm şi să aşteptăm ca războiul să se încheie miraculos", a scris el pe X.

Comenteaza