Procurorul general Augustin Lazăr a anunţat, luni, că Secţia militară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a finalizat dosarul "Revoluţiei" şi l-a trimis în instanţă.
Consiliul Uniunii Europene a reiterat, joi, susţinerea pentru numirea francezului Jean-Francois Bohnert în funcţia de procuror-şef european, anunţă instituţia, semnalând că negocierile ar putea fi transferate viitoarei legislaturi a Parlamentului European.
Judecătorul clujean, Cristi Danileţ, a anunţat că reprezentanţi ai magistraţilor români se vor întâlni, joi, la Bruxelles, cu oficiali ai Comisiei Europene şi Parlamentului European, "într-un demers care vizează starea justiţiei din România".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri seară, admiterea contestaţiei depuse de Laura Codruţa Kovesi şi a hotărât ridicarea măsurii controlului judiciar dispus împotriva fostei șefe a DNA.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmemans, a declarat, miercuri, că Laura Kovesi este candidata preferată de Parlamentul European pentru a fi primul procuror-şef european.
Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, s-a prezentat, luni dimineaţă, la poliţie pentru a semna controlul judiciar instituit în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în l
Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat vineri, după ce a fost la Poliţie pentru a semna controlul judiciar, că se încearcă prin orice mijloace să nu ocupe funcţia de şef al Parchetului European şi a subliniat că este par
Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către procurorii Secţiei de anchetare a magistraţilor, au precizat surse apropiate anchetei, citate de Mediafax. De asemenea, fosta şefă DNA are rol de inculpat.
Laura Codruţa Kovesi s-a prezentat joi la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) pentru a fi audiată în dosarul privind aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa.