Primăria comunei Florești a depus trei proiecte pentru a obține finanțare prin Programul Național de Investiţii „Anghel Saligny”. Potrivit ministerului Dezvoltării, doar trei dintre acestea au fost selectate.
Edilul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a avut, în ultimele zile, mai multe întâlniri și discuții cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, pe tema finanțărilor europene.
Se lucrează pe mai multe străzi din cea mai mare comună din țară, iar edilul Bogdan Pivariu merge pe teren aproape în fiecare zi pentru a vedea stadiul acestora de la fața locului.
Consiliul Local Florești a aprobat, joi, acordarea unui sprijin financiar pentru familiile care au avut de suferit de pe urma incendiilor din ultimele luni.
Edilul comunei Florești a precizat că, de la începutul mandatului său, a suplimentat cu 150% numărul de locuri la creșe, iar acest lucru va continua.
Totodată, primăria comunei Florești mai are în derulare și o campanie de colectare a ierbii și resturilor vegetale rezultate in urma acțiunilor de curățenie din gospodării.
Edilul comunei Florești face un apel către cetățeni să fie mai responsabili cu privire la modul de exploatare a spațiilor din blocurile de locuințe.
Bogdan Pivariu, edilul din Florești, a făcut, la emisiunea ZIUA LIVE, un scurt rezumat al stadiului lucrărilor de infrastructură din comuna Florești.
Consiliul Local Florești a aprobat, miercuri, 15 iunie 2022, o serie de proiecte care primesc finanțări nerambursabile pe zona culturii și a sportului.